9-20 Гаряча лінія Олександра Поворознюка 068 802 3551 
Додати свою новину Відкрити/Закрити ФільтриСкинути

Герцаївська Отг

MEMORIA CA ACT DE REZISTENȚĂ: COMEMORAREA VICTIMELOR DEPORTĂRILOR STALINISTE LA …

MEMORIA CA ACT DE REZISTENȚĂ: COMEMORAREA VICTIMELOR DEPORTĂRILOR STALINISTE LA TÂRNAUCA
​​Luna iunie poartă o încărcătură grea pentru românii din regiunea Cernăuți. Ieri, 13 iunie, s-au împlinit 85 de ani de la acea noapte neagră din iunie 1941, când 1.373 de persoane din Ținutul Herța, dintre care 111 târnăuceni, au fost ridicate din casele lor și deportate în mai multe locuri pustii din Siberia și Kazahstan.
​Cu scopul de a păstra vie memoria deportaților, dar și de a face cunoscută generațiilor tinere soarta tragică a acestor persoane, Asociația Intelectualilor Contemporani a organizat la Târnauca un eveniment comemorativ. La ceremonie au participat reprezentanți ai corpului diplomatic român, printre care Excelența Sa Irina Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți, care a subliniat că păstrarea memoriei victimelor regimului totalitar reprezintă o datorie de conștiință și un act de rezistență identitară.
​De asemenea, au fost prezenți lideri ai comunității românești, cercetători – precum prof. dr. Vasile Adăscăliței de la Dorohoi – și oficiali locali, care au evocat contextul tragic din iunie 1940-1941, când mii de români din Ținutul Herța au fost trimiși în lagărele din teritoriile veșnic înghețate.





x
Помічник